Galatasaray vrea să scape de Olimpiu Moruțan (24 de ani) în perioada de mercato vară, iar fotbalistul român nu duce lipsă de oferte.
Olimpiu Moruțan nu mai este dorit de Galatasaray, însă internaționalul român se află pe lista de transferuri a lui Neftchi Baku și a altor echipe din Italia.
Giovanni Becali, fostul mare impresar din România care a intermediat transferul lui Olimpiu Moruțan la Neftchi Baku, a dezvăluit motivul pentru care internaționalul român nu va ajunge la formația antrenată de Adrian Mutu.
„Tu crezi că echipa lui Mutu, dacă i-a plătit antrenorului vreo 700.000 de euro, putea să-i plătească 800.000 de euro net lui Moruțan?
Eu îți vorbesc pentru că știu situația asta a banilor în toate părțile lumii. (n.r. Moruțan la Neftchi Baku) Nici măcar. Poate ar fi zis cineva din staff-ul lui ceva, dar la urechile mele nu a ajuns nimic”, a declarat Giovanni Becali, conform Fanatik.
Totodată, Giovanni Becali a anunțat că Olimpiu Moruțan va ajunge la o formație din Serie B care trage la promovare în Serie A, iar acolo ar urma să încaseze până la 1.000.000 de euro pe sezon.
„(n.r. salariul lui Moruțan) E undeva la 800.000 de euro, plus prime. Eventual, dacă se duce la echipe care trag la promovare în Italia va avea prime și va ajunge la un milion de euro. Va continua dacă i se va face opțiunea cu peste un milion, dar asta depinde de Galatasaray care încă nu s-a decis.
Rămâne Pisa, rămâne pista turcă pentru Moruțan. Mai sunt și piste surprize, gen Belgia, Franța. Vom vedea. Cred că în două-trei zile se va rezolva situația lui Moruțan”, a mai spus Giovanni Becali.
Cotat de site-urile de specialitate la 4,5 milioane de euro, Olimpiu Moruțan a ajuns la Galatasaray pe 25 august 2021 după ce turcii i-au achitat lui Gigi Becali 4,2 milioane de euro. Fotbalistul român a semnat cu formația din Turcia un contract valabil până în vara lui 2026, însă a fost cedat după un sezon la Pisa, echipă la care a jucat până în iunie 2023.
În tricoul lui Galatasaray, Olimpiu Moruțan a jucat în 36 de meciuri, a dat trei goluri și a oferit cinci pase decisive, în timp ce pentru Pisa a bifat 36 de partide, 6 reușite și opt assisturi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER